RSS Feed

John Green – Sub aceeaşi stea

Posted on

Titlul englezesc: The fault in our stars

Editura Trei

Colecţia FictionColection, literatură pentru adolescenţi

Traducere din limba engleză şi note de Shauki Al-Gareeb

***

Motto:

The world is not a wish-granting factory

Veaţa nu e o fabrică de îndeplinit dorinţe

***

Dintru început o să zic că mi-a plăcut mai mult decât Căutând-o pe Alaska.

Cartea a declanşat în lumea adolescenţilor de pretutindeni (acolo unde a fost tradusă), păstrând proporţiile, o nebunie egală cu Harry Potter (de fapt cărţile cu Harry Potter sunt favoritele eroinei noastre iar mantra de dragoste a celor doi eroi principali („Okai-Okai„) e inspirată clar de Always-ul lui Severus Snape, îndrăgostit pe viaţă de Lily).

Există hoarde de fani, un hashtag faimos #tfios, citate celebre deja, artişti de toate culorile care produc lucrări legate de fenomen, un trend comercial crescând cu tricouri, venşi şi huse de iphone cu însemnele pe care profanii care nu au cetit cartea nu le înţeleg (părinţii, de pildă, în afară de mine, biensur).

3263399_5952977_b_large

***

Fraza de început:

La sfârşitul iernii celei de-al şaptesprezecelea an al vieţii mele, mama a hotărât că eram prea deprimată, probabil din cauză că ieşeam arareori din casă, stăteam mult timp în pat, citeam întruna aceeaşi carte, mâncam din când în când şi îmi petreceam o bună parte din timpul liber, pe care îl aveam din belşug, gândindu-mă la moarte„.

Fraza de încheiere:

Da, Augustus. Sunt

***

Povestea este dedicată lui Esther (Persian for star) Grace Earl, o fată care a murit prematur, la 16 ani, de cancer.

Personaje: Hazel Grace Lancaster, 16 ani, bolnavă de cancer pulmonar

Augustus Waters, 16 ani, cancer osos în remisie, un picior amputat

Isaac, prietenul lui Augustus, cancer la ochi, orb în urma operaţiilor de extirpare a globilor oculari

Peter Van Houten, un scriitor olandez cam gaga, autorul cărţii O durere supremă (Biblia lui Hazel)

Mamele şi taţii celor de mai sus, secretara scriitorului, gagici, băeţi etc

Love story, teenagers, succes garantat.

Deşi poartă tot timpul o butelie de oxigen după ea, Hazel merge la şcoală. Deşi are un picior de lemn, Augustus e fermecător, ca un adevărat fost jucător de baschet ce e. Deşi e părăsit de iubită la a doua operaţie la ochi, cea în urma căreia rămâne orb, Isaac poate să scrie cel mai frumos obituar din lume. Hazel Grace şi Gus se întâlnesc la un grup de suport pentru bolnavii de cancer, hang out together, îşi dau întâlniri, se cunosc mai bine, se potrivesc inclusiv la umor, se îndrăgostesc, se iubex, merg în excursie în Olanda să-l întâlnească pe scriitorul favorit al fetei, un alcoolic uricios şi lipsit de empatie (scriitor care a pierdut şi el un copil în lupta cu cancerul), au parte de momente frumoase şi de momente grele, îşi trăiesc normal viaţa de adolescenţi, dar pe repede înainte. Happy end sau not happy end, this is the question…

John Green îmi place pentru că strecoară într-o carte pentru adolescenţi câteva „capcane” culturale. Începând de la titlul shakespirian („The fault, dear Brutus, is not in our stars, but in ourselves, that we are underlings„). Trimiteri sau aluzii la ‎René Magritte şi pipa lui, 1984 a lui George Orwell, James Joyce Finnegan’s Wake, mitul lui Sisif, Thoreau, Emily Dickinson, diagramele Venn, Marele Gatsby etc

PS

Filmul apare pe 19.

Muzica a apărut deja. Cu Ed Sheeran, adică cântăreţul hobbiţilor.

PPS

Io aş cam scrie o carte din perspectiva mamei lui Hazel:

There is only one thing (worse) in this world than biting it from cancer when you’re sixteen, and that’s having a child who bites it from cancer” 

PPS

npr about film release

PPPS

Am vizionat şi filmul întreg. Bineînţeles că am bocit în prima parte, aia care e happy-happy-joy-joy, pentru că priveam lucrurile din perspectiva celor trei cupluri de părinţi de copii bolnavi de cancer. Când firul narativ a devenit oarecum dramatic, secasem. Oricum în sală au fost vreo patru găşti de liceeni, care n-au fost impresionaţi nici la eulalogii. Mâncau floricele, se hlizeau şi se fâţâiau de colo colo. Fiică-mea (14 ani) m-a întrebat dacă mai durează mult, că ei îi e foame. Tinerii din ziua de azi!!! (pun intended)

Anunțuri

3 responses »

  1. Am citit si eu cartea, filmul nu l-am vizionat inca. Am incercat sa o conving si pe mama sa ii acorde o sansa, i-am citit cateva parti din ea, dar nu am fost foarte inspirata. Am ales momentele cele mai triste si m-a intrebat cum am putut sa termin o lectura atat de deprimanta. A zis ca se mai gandeste.

    Răspunde
  2. Poţi să-i aduci ca argument mamei tale că aceste lucruri se întâmplă, din nefericire. Iar cartea are foarte multe trimiteri culturale, cum am spus. Şi e chiar foarte funny, în mare parte.

    Răspunde
  3. cartea are si un mesaj pentru noi toti , adica „sa fim multumiti de ce avem si sa ne bucuram de fiecare zi si clipe ce le traim”!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: