RSS Feed

Silvia Colfescu – Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene

Posted on

Editura Vremea Bucureşti, colecţia Planeta Bucureşti

2013

***

AnteScriptum

Volumul a fost lansat ieri.

***

Motto:

De multă vreme aveam de gând să scriu lucrurile pe care mi le mai amintesc despre câteva mătuşi fabuloase. Mătuşile mele adevărate, câteva mătuşi adoptate şi chiar mătuşi ale prietenilor mei, femei care, la prima vedere, erau (unele mai sunt) foarte deosebite unele de altele, dar care se asemănau într-o anume privinţă: erau cu toatele nişte supravieţuitoare, femei cu suflete de oţel – e drept, cele mai multe ascunse în învelişuri moi de catifea. A, să nu uit: bucureştence, desigur – măcar în unele perioade importante ale vieţii lor – altfel de ce-aş scrie despre ele „istorioare bucureştene”? 

***

Deschiderea primei poveşti:

Era urâtă. Zău aşa, pur şi simplu urâtă. Pocită, ce mai. Înaltă şi costelivă.[…] Ei, cum putea femeia asta să cucerească imediat bărbaţii, femeile şi chiar copiii care-i ieşeau în cale, e un fenomen inexplicabil pentru mine

Închiderea ultimei poveşti:

– Aşa ceva nu se putea întâmpla la Paris…

***

Posesoare eu însămi a unor stră-mătuşi pe care le-aş putea povesti oricând, am ales cu bucurie de pe raful librăriei cartea cu pricina. Pe Silvia Colfescu, o cucoană, vorba domnului Bedros Horasagian, co-fondator şi director al Editurii Vremea, o conosc blogheristico-virtual de muuult, eheeei, prin intermediul blogului dumisale, Istorioare Bucureştene. Se vede că autoarea iubeşte oraşul, aşa păcătos cum e. Şi te face şi pe tine să-l îndrăgeşti, chit că uneori îl mai boscorodeşti printre dinţi.

10 poveşti plus un supliment dătător de speranţă, în care apare personificat, ca să scriu ca la tezele la română dintr-a şaptea, însuşi Oraşul.

Mătuşile sunt fabuloase, într-adevăr. Cucoane, în adevăratul sens al cuvântului, din înalta protipendadă a Bucureştilor, unele chiar cu sânge albastru. Destinele lor se împart implacabil, înainte şi după venirea comuniştilor la putere în România. Pe vremea tinereţii lor neştiutoare, istoria, vorba Silviei Colfescu, clocotea.

Nu m-am hotărât încă care este tante a mea favorită.

Tanti  Sanda, fiică de negustori avuţi cu bonă englezească şi pension Choisy Mangâru şi trăitoare într-o vilă cu camere nenumărate înainte, iar după, o ştearsă documentaristă la  o firmă de stat oarecare, locuind înâtr-o cameră a propriei locuinţe (ce noroc! alţii ajunseseră din casele personale direct în stradă) împreună cu alte familii provinciale venite la muncă în capitală, repartizate democratic în restul casei ei. Minunat evocat un portet de doamnă care poartă lodene ponosite peste lenjerie de mătase brodată spumoasă, cea care timp de 30 de ani merge la serviciu ştearsă şi neobservată iar în ziua pensionării uluieşte asistenţa cu toaleta purtată, manierele impecabile şi trataţia cu bucate fine, rămasă de pomină în analele instituţiei.

Sau tanti Marie. Vajnică vopsitoare de calorifere, după. Datorită norocului de a da peste nea Ticu, un şef de echipă ICRAL oacheş, care, în timp, (şi-)a compus o echipă de vopsitori de calorifere Cantacuzini, Bibeşti, Slătineni, Beldimani şi Ghiculeşti. „în viaţa mea n-am avut aşa o echipă de vopsitori harnici şi de treabă! Dacă pleacă ei, plec şi eu!” a enunţat, incredibil pentru oamenii vremurilor acelea, meşterul, presat de un şef de cadre care descoperise ştatul de plată care povestea istoria României, aia adevărată, dinainte. Deznodământul îl aflaţi cetind povestea.

Sau tanti Griggia. Georgia a lui Grig, Grig’s Gia, nu „gri” în italiană. Înainte, absolventă de pension Moteanu, vorbitoare de franceză şi engleză, pianistă şi pictoriţă amatoare, căsătorită cu un bancher, fin cunoscător de bijuterii fabuloase. După, locatară în căsuţa de la marginea Bucureştilor a fostei sale cameriste, Aneta (ca fapt divers, căsuţa îî fusese oferită cadou Anetei ca zestre de chiar stăpîna sa). Purtătoare de gablonţuri ieftine, vînzătoare de roşii în piaţă (remarcabilă scena în care două verişoare care se văzuseră ultima oară în lojele Ateneului Român (binînţeles înainte), se revăd după nu mai bine de 50 de ani, la o piaţă bucureşteană, una vânzând şi cealaltă cumpărând roşii (bineînţeles după). Deznodământul acestei poveşti e demn de Raymond Chandler.

Sau tanti Rodica. Sau tanti Elena 1 şi Elena 2, zânele, mamă şi fiică, amândouă firi ardent-pasionale. Sau Tantoinette. Sau Gicuţu, un prieten de yachting, înainte, îşi face timid apariţia masculină în toată panoplia de mătuşi. Sau tanti Valerienne. Sau tanti Zoe, primitoare şi lăsătoare de moştenire milionară în dolari americani (de la un nepot IT-ist realizat pe meleagurile americane!)-

„Voiam să scriu pentru că mi se pare nedrept să las să se piardă amănuntele pline de farmec – sau de haz – ale vieţilor lor, amestecate de-a valma în fluviul destinelor ultimului veac. Am tot amânat, prinsă în plasa unor ocupaţii care mi se păreau mai importante. Până într-o zi, când o observaţie a unui prieten m-a făcut să-mi dau seama că e mai important să scriu despre ele, trecătoarele. Înainte de a deveni eu însămi, pentru cine ştie cine, o mătuşă fabuloasă” încheie autoarea.

PS

Un interviu scris cu Silvia Colfescu.

Anunțuri

One response »

  1. Wow ! Ce protipendada ! Zau, in ce sector (sau sectoare) locuiau ? Plus s-au mutat cumva dintr-un sector in altul ? Ca incerc si eu, abia acum tardiv, desigur si protejat de distanta, sa-mi dezvolt cunostintele social-geografice despre Bucuresti !

    Cartea prezentata mai sus mi se pare interesanta, insa nu am putut sa-mi dau seama daca prezinta doar antichitati si trecuturile lor, sau daca o fi mai interactiv vivace, gen Tales from the City (de dl Armistead Maupin), asa cum mi se pare uneori ca impletesti tu pe blogul principal si chestii din prezent cu diverse amintiri/povesti trecute ale altora cu care ai interactionat si tu sau inca interactionezi, desi ma rog nu cred ca esti in City, si desi, ma rog, nici Tales from the City nu am citit-o si nici nu am vazut decat fragmente din serial, dar am rasfoit-o si mi s-a parut misto.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: