RSS Feed

Anamaria Smigelschi – Gustul, mirosul şi amintirea

Posted on

Editura Humanitas 2013

Fraza de început:

Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt…” dar eu ţin minte tot!”

Fraza de final:

Circuitul meu prin cimitir se va extinde şi prin partea de nord. Norocul meu e că şi acolo e plin de prieteni – Amza, Gina Patrichi, Poldi, Toma Caragiu – pe care nu i-am văzut de mult şi de care mi-e tare dor…

Anamaria Smigelschi, artist plastic-grafician şi ilustrator de cărţi pentru copii.

1900615_751010648243436_1541476874_o

O iubex înainte de a o cunoşte, înainte chiar de a-i şti numele. Avem 7-8 ani, în vizită la verişoara Cătălina cea-care-ştie-să-cânte-la-pian. Cât adulţii şi-au văzut de treburile lor, Cătălina mi-a dat să cetesc cea mai nouă carte cumpărată de mama ei. Era o carte cu două fetiţe, una blondă, cealaltă roşcată, cu nume minunate şi rimate. Mult timp după episodul ăsta am rătăcit în amintire cartea cu personajii şi desene care mă fermecaseră iremediabil. Un timp am căutat-o zadarnic prin toate librăriile în care intram cu mama. Uitasem numele fetelor… După un arc de timp considerabil, având în vedere că de-acum eram eu însămi mamă, căpătând darul internetului, am regăsit cartea mea cea minunată, într-un forum de nostalgici ai cărţilor din copilărie. Fetele mele erau Luna Betiluna şi Dora Minodora:

4

Autoarea cărţii şi a ilustratelor este artista plastică Anamaria Smigelschi, care-ntre timp scrisese si Luna Betiluna şi Dora Minodora într-un gîz-album cu păsărele şi Luna Betiluna şi Dora Minodora în Ţara lui Mămăligă-Prăpădeşte. Cu personagiile: Bujorul-Îmbujorat-de-Dor, Muşcata-Roşcata, Regina-Rea-Ciulina, Nebuna-Mătrăguna, Bîzu Muscoi si Ţînţu Ţînţar, Prişniţa Coropişniţa, Lăcusta Famagusta, Mimi Mămăruţa, Negrilă Greierilă, Pantelică Piţigoi, Ciocaboc Ciocănitoarea, Cucu Haiducu, Lula Libelula, Peşte-Mămăligă-Prăpădeşte, Guţă Crap, Caliban Biban, Ţiţirel-Ţipar, Ştiuca-Năluca, căluţul de mare Hipocampus.

Săptămâna trecută, ajungând mai devreme în Gara de Nord să iau trenul zilnic spre casă, am intrat în singura librărie din zonă, cred că special ca să găsesc cartea din titlu.

Cartea e, pe de-o parte, un căuş în care autoarea depozitează amintiri numai de ea ştiute, ca să nu se piardă şi, pe de altă parte, un omagiu pasionat adus soţului mult iubit, pictorul Ion Alin Gheorghiu, pe care l-a pierdut încă din anul 2001.

Gustul şi mirosul sunt ca fraţii, merg mână în mână şi se completează, unul fără celălalt nu se poate. Amintirea îi ajută să se recunoască.”

O genealogie exotică: străbunicul matern, fabricant de lichioruri, când a fost să cumpere leagăn pentru întâiul născut, oferindu-i-se de negustor reducere la duzină, a comandat 12, să fie. Numai bine că a avut 11 copii. Bunicul din partea mamei, Ulise Trinchierri, posesor de cafenea în Torino. Bunicul din partea tatălui, pictorul Octavian Smigelschi, decoratorul catedralei din Sibiu. Bunica paternă ce nu apucase să-şi dea bacalaureatul, rămasă văduvă la 29 de ani cu 5 copii sub 12 ani, îşi termină şcolile şi ajunge chiar directoarea Liceului de Fete. Tatăl ardelean de origini poloneze, arhitect, mama, italiancă din Torino, licenţiată în matematică. Veniţi amândoi în România! „o ţară cu obiceiuri neaşteptate, limbă necunoscută, oameni străini. Cu tot patriotismul meu, regret că trebuie s-o spun, a văzut pentru prima oară ploşniţe şi nici soacra n-a primit-o cu cea mai mare bunăvoinţă„. Patru copii, doi băieţi şi două fete, în pereche: angelicii versus drăcuşorii.

Poveşti cu bunici, cu Tati şi Mami cu accente pe i, cu fraţi, mătuşi, prieteni, unchi, nepoţi, bunici, verişori, pisici, căţei, flori şi scoici. Tudor Bilboacă Hadâmbul, Măriuca Bujirica Baţebica, Ionuţ Muţunoru Colonel Marşarier, Nonno Pipa, Cici Bomba, Marius Gabriel ce se recomanda Mario Zgabriel, Pipidonţii, Pantelică Bimbaloi-Sculărie, samd.

Poveşti din Bucureşti (Vila Mimica de pe Mareşal Averescu 42), poveşti de la moşia de la Stâlpeni, poveşti cu refugiul la Dumbăveni (italianca cu 4 copii şi 11 bagaje din care una maşina de cusut Singer), poveşti de toamnă în casa de creaţie de la Teşcani, fostul conac al Marucăi Cantacuzino, locul unde George Enescu a compus Oedip, poveşti de la Vama Veche aia adevărată.

Poveşti din copilărie, adolescenţă, tinereţe, a doua tinereţe, a treia tinereţe. Uneori, întâmplările cad pe evenimente istorice: bombardamentele din 1940, abdicarea regelui Mihai, instaurarea comunistilor (toţi secretarii ăia de partid de pe la serviciile pe unde s-a perindat), cutremurul din 77, cutremurul din 86.

Poveşti despre reţete de mâncăruri exotice: lucicoş, spumă de căpşuni, cassata siciliana bavaresa lombarda, agnolotti cu sosoaică sau cu mâzgolină, sandviciuri cu sburătoare, bignole (aka şou-a-la-crem), îngheţată de fistic, califragilisticul platou englezesc plin cu murături aşezate pe culori.

Iata, de exemplu, un dejun pascal : masa lunga, rotunjita, intinsa la maximum, poate cuprinde , asezati comod, 22,24 de meseni; fata de masa de damasc scrobita, cate trei farfurii albe (35, 22 si 17 cm. diametru), servete infoiate, rosii si verzi. Pe mijloc, tava ovala de argint cu 200 de oua colorate. Simetric, spre cele doua capete, cate un sfesnic cu lumanare rosie, imbinate geometric, platouri patrate cu telemea, cas proaspat, slaninuta inghetata si salamior de casa taiate fin ca foita de tigara, bordisite cu ridichi de luna, ceapa si usturoi verde, somon si batog cu rondele de ceapa rosie, boluri de portelan cu salata de icre roz, maioneza galbena, masline negre si masline verzi, castronase pentru coji

Poveşti de la pescuit („cum am ratat să prind monstrul„) sau de la vânătoare („să mai aud io pe cineva de săracul iepuraş că-l dau naibii” zice Amza Pellea năduşit, după o gonăceală prin noroaie).

Poveşti cu rochii mirobolante şi cu baluri mascate de basm.

Poveşti cu oameni fabuloşi, fie că sunt artişti plastici, braconieri în Deltă, actori celebri, rude, copii săraci din Eforie sau săteni din Stâlpeni.

Dacă ar fi să fac un clasament ca la Oscar, personajul favorit principal este Mami, cu accent pe i, licenţiata în matematică cu doctorat, care stă acum la „gura cratiţei” crescând frumos cei patru copii, minunându-se haios când cele două fete se blochează într-un cufăr din pod „cretinagine!” şi producând năstruşnic fraze memorabile, de pildă despre pişcoturi: „sono un po dure ma se le morfolesc un poco…” sau despre fiica ei sosită seara târziu acasă „sei una uliţarnica…„. Personajul secundar favorit ar fi pentru mine unchiul Jef, cel care i-a învăţat pe copii să înoate în apă adîncă şi pentru care Anamaria face într-o zi 580 braţe în marea de la Vama Veche, presimţindu-i moartea.

Poveşti.

Proze-liţe, cum le alintă autoarea. Mostră:

Povarna

Undeva, departe, în trecut, pe seară, veneam, sau plecam de la Nucet. Printre dealuri molcome satele se pregăteau de culcare, miroasea a ars şi a ţuică. râmbe înalte şi subţiri de fum se ridicau de pretutindeni, pâcle transparente, umede, împletite cu funigei se încolăceau printre livezi.

Se întunecase aproape de tot când, într-o poiană, am avut parcă un vis: un foc într-un halou de lumină albă, magică. Era o povarnă. Cinci siluete se legănau ca în transă în jurul cazanului, paznicul de vânătoare se legăna sprijinit în puşcă, doi puneau, legănându-se, lemne pe foc, altul, cu mişcări încete, tăia crăci, toporul se ridica şi cădea fără zgomot. Al cincilea se legăna plonjând în lichidul fierbinte o sticluţă de penicilină legată la capătul unei sforicele de jumătate de metru, apoi, cu braţul ridicat deasupra capului, cu gura căscată, încerca să apuce sticluâa ce se legăna la capătul firului ca pendulul lui Foucault. Totul se petrecea cu încetinitorul.

Am fost poftiţi lângă foc, am încercat, la rând cu ei, tăria ţuicii cu sticluţa legănată în aer, vorbele, pufoase, alunecau fără ecou şi se terminau într-un pufnet scurt. O beatitudine parfumată ne-a cuprins şi pe noi şi ne-a legănat odată cu sticluţa.

Am plecat târziu, încărcaţi cu sticle calde, pe drumeaguri înguste, pe lângă garduri împletite din răchită, mângâiaţi de pletele lungi ale rugilor de măceşi, bobiţele stacojii străluceau, fosforescente, în lumina farurilor, aburi ameţitori de ţuică se înălţau din maşină şa fiecare hop. 

Am dibuit pe întuneric ieşirea la drumul mare. Parcă răsărise luna, când o siluetă incertă, cu braţul ridicat, ne-a tăiat calea. Înainte de a opri, precaut, Sandu a ridicat geamul portierei, lăsând o deschizătură îngustă de două degete.

– Mai jos, mai jos, ne-a făcut semn miliţianul.

S-a sprijinit cu palmele, s-a aplecat înăuntru până la brâu şi, cu ochii roşii pe o figură binevoitoare, a rostit:

– Vedeci cum conduceci, că umblă nişte blicicrişti beţi ce nu ş-a văjut!

Vervă, umor, tinereţe în spirit. Se vede că autoarea a avut dintotdeauna uşurinţă în a povesti. E şi narcisistă, pe alocuri, dar nu deranjant.

Nici nu ştii când ai început cartea şi când ai terminat-o, deşi vezi zorile albind ferestrele.

Odată cu cartea aceasta s-a închis un cerc în mintea şi inima mea, început demult într-o cameră cu pian şi o poveste cu două fetiţe albastre.

PS

– altă recenzie scrisă

– o recenzie video

Anunțuri

4 responses »

  1. Cand te gandesti ca asa cum veneau diverse italience inalt educate in Romania acum 100 de ani, tot asa acum pleaca romance inalt educate in Italia…zau, schimb de femei, de fapt…e bine pt sanatatea demografica, presupun, chiar indiferent de nivelul de educatie formala al persoanelor respective. (Ca tatii nu sunt cunoscuti niciodata cu prea mare certidudine, asa la scara istorica si geografica mai mare, asa ca aia nu conteaza chiar asa de mult cand se studiaza diverse migratii umane survenite de-a lungul istoriei oamenilor pe pamant.)

    Răspunde
  2. În sfârșit, m-am mobilizat pentru a-ți mulțumi pentru link. Mi-am început blogul de puțin timp și nu prea mă înghesui la comentarii, deși am înțeles că este o modalitate bună de a-ți atrage vizitatori pe blog. 😛
    Eh, nu de asta comentez acum, ci pentru a-ți multumi și a-ți spune că mi-a plăcut recenzia ta pentru această carte minunată. Eu am uitat numele celei care le-a creat pe Luna Betiluna şi Dora Minodora (sau poate că nu l-am știut niciodată), însă imaginile mi-au rămas întipărite în memorie.

    Răspunde
  3. Ema, bine ai comentat! Mult spor cu blogul, sper sa ti-l ceteasca cat mai multi. Mie mi-a placut mult recenzia ta, de aia am si lincuit-o.

    Răspunde
  4. Mulțumesc mult pentru urări și apreciere, Madelin. Sper să mai scrii și tu recenzii în curând, căci te-am trecut în blogroll de ceva vreme și tot aștept să mai apară ceva nou de la tine. 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: