RSS Feed

Adrian Teleşpan – Cimitirul

Editura Herg Bennet 2013

Ilustraţii (super tari, nene!) de Maria Zurbagiu

Motto: „de la xanax-ul ăla mă luase o indiferenţă genială

Marketing mişto.

***

Demnă de era internautică în care a apărut, cartea are pagină de facebook. Are un succes imediat, cu o vizibilitate incredibilă în online. De ce? Răspunde autorul.

Fraza de început:

Pe 3 ianuarie 2013 m-am trezit şi mă căcam sau pişam pe mine

Fraza de încheiere:

E în firea omului să îşi dorească lucruri pe care ştie că nu le poate avea. E în puterea lui să nu şi le mai dorească. Pula mea, n-am dreptate?”

Personaje: Adrian Green, homosexual, fără ocupaţie, român, locuieşte în Londra la Oli, partenerul său stabil, Leonard administratorul cimitirului, Argyle, un prieten cu probleme psihice, amanţi de o oră, amanţi de o zi, Daniel, moldovean, dragoste de melancolie blegoasă, alte personaje efemere.

Limbaj licenţios („folosesc pula mea redundant, aşa” sau „Notă stilistică: Nu doar grație orientării sexuale, dar și celei culturale, folosesc expresia „în pula mea” în scop apreciativ! Mersi„).

Cuvinte folosite fără perdea sau puncte de suspensie: cur, pula, pizdă, muie, căcat. Scene de masturbare. Scene explicite de sex homosexual (de care io una n-am avut parte până acum, dar ce ştiu eu?). Cea mai tare apologie e apologia unei căcări sănătoase.

Adrian Green, 33 de ani, gay, ratat şi dobitoc, după cum singur se caracterizează mai pe la începutul cărţii.

M-am născut bărbat, dreptaci, cu ochii căprui, şaten, păros, homosexual, de înălţime medie, păr ondulat, canini ascuţiţi. Aşa m-am născut eu! M-am născut într-un sat din România. Sat, da? Aveam două canale de televiziune controlate de comunişti. Cea mai porno emisiune de la televizor era Stan şi Bran. La 7 ani m-am pupat prima oară cu un băiat şi la 13 ani am aflat că există cuvântul homosexual din serialul Dallas”

Admirator al lui François Sagat, actor de filme XXX. Locuieşte des pe la prieteni, unde se simte obligat să facă curat. Are un câine pe care îl adoră, adus din România, un partener stabil, mai multe partide de sex fierbinte cu parteneri găsiţi pe GayRomeo sau  Grindr şi cu o dragoste mare, cam nătângă („trecuseră nouăzeci şi cinci de zile de când nu mai visam şi cred că mă îndrăgosteam„). Visează colorat şi fabulos. Inventează poveşti fantastice, ad-hoc („Adrian era zugrav de meserie, dar acum luase o pauză şi se ocupa cu dresura de melci, pe care îi învăţa să intre şi să iasă din cochilie pe ritmurile pieselor de la Ace of Base„)

O poveste comic-absurdă, un tânăr român plecat la Londra să taie frunze la cîini. Cam de când se hotărăşte să înceteze să mai viseze cai verzi pe pereţi (câştigarea Globului de Aur pentru scenariu, scrierea unei cărţi best-seller peste noapte, câştigarea unei sume colosale la EuroMillion, salvarea unui copil dintr-un incendiu), are parte de o grămadă de întâmplări, care mai de care mai suprarealistă. Începând cu angajarea la negru la un cimitir londonez de oameni bogaţi. Cunoaşte o grămadă de oameni, la fel de suprarealişti: un administrator de cimitir bătrân şi blazat, un negru care are crize de furie dacă vede mai mult de 4 oameni la un loc, rude ale decedaţilor îngropaţi la cimitirul cu nume absurd de logic, WormHolt Cemetery.

Şi-ntre toate astea îşi fac loc ceva filozofii de veaţă sănătoase şi păreri personale despre aproape orice.

Despre depresie. „Oamenii ăştia nu sunt niciodată fericiţi şi se plictisesc doar pentru că se gândesc încontinuu la faptul că le e rău singuri. Şi fac asta ani la rândul. Normal că se plictisesc. La fel s-ar întâmpla şi dacă s-ar gândi doi ani doar la gumă de mestecat sau la avioane de hârtie. S-ar plictisi. […] Psihologii numesc asta depresie. Nu e nicio depresie, e prostie curată

Despre acţiune. „Cred că asta e diferenţa: când speri, faci! Când visezi, doar visezi!

Despre relaţia părinţi copii. „Am un sfat pentru toţi părinţii: iubiţi-vă copiii! N-aveţi bani să-i creşteţi? Nu vă plângeţi în faţa lor sau abandonaţi-i! Le va fi mai bine fără voi. Măcar vor putea visa că părinţii lor erau buni şi nu vor afla niciodată cât de căcăcioşi sunteţi! […]  Daţi-le copiilor ce aveţi voi mai bun. Sunt atâtea lucruri gratuite şi frumoase! Dragoste, vorbe, poveşti, cântece, dansuri, jocuri. Dar nu le daţi griji! Nu le daţi frica! Nu le daţi un viitor de căcat!

Despre religie. „Diavolul: şi nu te-ar tenta un măr al cunoaşterii? Adam: ce să mă tenteze, mă? Diavolul: un măr. Adam: Bă, eşti prost? Am casa plină de banane, ananas, avogado, struguri şi chiar şi mere. Toate organice. Am piscină, maşină şi un Chef, 300 de angajaţi în subordine, Eva arată beton că foloseşte cele mai tari cosmetice de la Marea  în curând Moartă şi tu vrei să renunţ la toate pentru un măr?

Despre biserică.

– Dumneavoastră vă rugaţi?
– Bineînţeles că mă rog!
– Acasă sau la biserică?
– Şi acasă şi la biserică!
– Şi unde vă simţiţi mai aproape de Dumnezeu?
– Peste tot. Şi acasă şi la Biserică. Dumnezeu e peste tot.
– Atunci de ce mai chemaţi oamenii să se roage la Biserică? De ce nu îi învăţaţi că pot face asta şi acasă? De ce vreţi bani să construiţi un loc de rugăciune când Pământul ăsta e deja un loc de rugăciune?
– Trebuie să plec.
– Nu îmi răspundeţi?
– Mă grăbesc.

Despre evoluţie personală. „Mă enervează cumplit toţi pulifricii care zic: of, că nu mă ajută şi pe mine Dumnezeu! Normal că nu te ajută. Ce, tu ai ajuta un căcat pe care l-ai găsi pe stradă? Nu. de asta nu te ajută, pentru că eşti un căcat care nu face nimic nici pentru el, nici măcar pentru cineva de lângă el. Transformă-te din căcat în om şi o să te ajute!

Despre moarte. „Cred că moartea nu ar trebui luată atât de în serios […] Moarte ar trebui să fie interpretată ca o temă obligatorie pentru acasă. O ai de făcut şi asta e. O să te ocupi de moarte când va veni vremea. Moartea nu trebuie să influenţeze viaţa decât dacă lucrezi la cimitir sau la pompe funebre”. 

Despre succes. „[…] ajungând într-un punct al vieţii în care e evident că nu vrei să te afli, dar din care habar n-ai cum să pleci. Şi acum ce faci? Ce poţi să faci? Din păcate nu poţi să faci prea multe. Dacă ai un talent, o idee genială, o metodă concretă care să te ajute să-ţi schimbi viaţa, exploateaz-o, în pula mea. Dacă nu, acceptă-ţi mediocritatea. Pentru că mediocritatea nu e atât de rea. Mediocritatea te lasă să citeşti, să vezi filme, să asculţi muzică, să mănânci, să dorni, să mergi într-o vacanţă, două pe an, să te simţi bine cumpărându-ţi tot felul de gadgeturi, să bei o cafea la terasă, să ieşi la o bere cu prietenii, să fuţi şi altceva decât partenerul de viaţă, să faci o baie e relaxare. Dar acceptă să faci asta xa un om mediocru şi nu îţi imagina că după asta va urma ceva genial. Pentru că sunt şanse foarte mari să nu fie aşa. Cel mai probabil, va urma ceva genial de mediocru. Vrei să faci lucruri mari, senzaţionale? Gândeşte-te bine întâi dacă ai cu ce! Visează în funcţie de propriile resurse şi posibilităţi. De cele mai multe ori vei vedea că nu eşti înzestrat de aşa natură încât să realizezi lucruri măreţe. Şi atunci ar fi bine să accepţi că eşti mediocru. Dar nu confunda mediocritatea cu resemnarea pentru ca asta te-ar transforma într-un căcat! Un căcat care pute de-ţi întoarce stomacul pe dos. Nu neapărat stomacul celor din jurul tău, ci stomacul tău în primul rând! Ăia de-i vedem noi la televizor că reuşesc sunt, poate, câteva mii de oameni. Mediocri, ca noi, sunt câteva miliarde. Deci nu e o tragedie! Nu eşti singurul! Nu râde nimeni de tine că eşti mediocru! În mintea aia a ta îngustă de împrumutat la bancă încearcă să înţelegi că eşti bine. Aproape nimicul ăla pe care îl realizezi tu e mult! Nu mori de foame, nu stai în frig, nu dormi afară! Asta ai reuşit! Să ai grijă de tine! Şi, dacă asta ţi se pare puţin lucru, atunci nu eşti doar mediocru, eşti şi prost! Şi zâmbeşte-mi pe stradă! Pentru că şi eu sunt mediocru şi mi-ar plăcea să-mi zâmbească cineva din când în când! M-aş gândi că, dacă mi-ai zâmbit, asta înseamnă că, văzându-mă atât de relaxat în mediocritatea mea, te-ai hotărât să nu mai sari în faţa autobuzului. Şi iată cum eu am devenit erou mediocru fără să vreau, fără să ştiu! 

Despre minciuni versus adevăr. Despre reuşite versus eşecuri. Despre frică, mai ales frica de eşec, versus acţiune şi pasiune. Despre dependenţe versus ce să faci cu dependenţii („orice dependenţă se rezolvă prin abţinere„). Despre ghinioane versus lupta de a le depăşi.

Răzbate din toate o sinceritate fair play, o lipsă de morgă şi de autosuficienţă, o surprinzătoare non-superficialitate, pagină după pagină, iar la final rămâi cu senzaţia unei inocenţe copilăreşti.

Umor la greu, chiar şi negru pe alocuri. Autoironie fină.

Adrian are chiar un leac universal pentru orice neplăcere: somnul. „Dormiti! Dormiti, fratilor, ca somnul n-a facut rau nimanui! Esti trist? Culca-te! Esti nervos? Culca-te! Vrei sa mori? Culca-te, poate ai noroc si mori in somn!

Şi, aşa cum se cuvine la o carte mare, un sfârşit cu suspans.

Anunțuri

One response »

  1. Am rasfoit ce era pe gratis. Cred ca incepe bine, chiar omagial pt opera dlui Philip Roth am avut impresia, si am avut fantezia ca, la nivel ideal, aceasta carte ar putea reprezenta un fel de Cliff’s Notes mai relaxat, asa comedic, prin istoria literaturii mai calitative de lb engleza din ultimii cca 50 de ani, ca asa ar fi chiar recomandabila, zau, cred ca mi-as lua-o si eu. Chiar am avut speranta la un moment dat, desigur fantezista in continuare, ca va fi atins si pe dl Paul Auster, macar asa in treacat, zau,ca mereu mi-am dorit sa-l citesc asa pe repede. Eu chiar am multe sentimente de vinovatie fata de literatura ultimilor 50 de ani, de fapt probabil cam a ultimilor 100 de ani, adica stiu ca exista asa niste autori relativ mai recenti ff importanti pe care ar fi trebuit sa-i citesc, insa efectv nu am avut timp, nici chef de fapt, de fictiune (in afara de politiste), dar zau, am mai rasfoit asa stand in picioare prin librarii, plus am mai citit recenzii din cand in cand. Si mereu ma simt vinovat ca nu am citit anumite carti din literatura contemporana, care mi-au devenit familiare asa mai mult prin terti, la mana a 2-a,posibil chiar si a 3-a, si uite asa mi-am dorit eu sa fie cartea asta, un fel de scurtatura. Ar fi buna si pt cei care doresc sa ia un examen la literatura de lb engleza contemporana. Daca as gasi si unul care sa-mi zica tot cam in felul asta si despre aia germana, zau, ar fi ideal. Adica nu m-as mai simti mereu codasul clasei la diverse serate din astea obligatorii, iar la unele poate as avea si la ce sa ma gandesc in mod placut in caz ca se serveste numai vin (care mie nu-mi place).. Mi-a venit o idee ! Pinocchio ! Ce-i drept, pe mine ma intimideaza Pinocchio, ca pare destul de adult matur, plus inalt educat, si eu nu prea interactionez cu oameni din astia asa de des la un nivel la care sa-mi permit sa-i intreb ceva de gen, „auzi stii pe unul care sa fi facut asa o trecere in revista a lit germane contemporane intr-un mod relaxant si placut plus mai ales inteligibil si pt mine ?”, dar zau daca nu o sa-l intreb la un moment dat. (Disclaimer: nu eram ironic.)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: