RSS Feed

Khaled Hosseini – Vânătorii de zmeie

Titlul original: The kite runners

Editura Niculescu 2013 (originalul a apărut în anul 2003)

Traducere din limba engleză: Mihaela S. Oprea-Aron

***

Autorul, scriitor american de origine afgană, 48 de ani, medic în civilie („an arranged marriage” după cum declara odată).

Cărţile sale (trei la numar până acum) s-au bucurat de un succes de public imediat şi imbatabil.

„Vânătorii de zmeie”, cartea de debut, conţine multe elemente autobiografice: eroul principal locuieşte în copilărie  în Kabul, în elegantul cartier Wazir akbar Khan, citeşte poezie persiană (Rumi, Hafez, Khayyam) dar şi Jules Verne, Mark Twain şi Ian Fleming, emigrează îm America înainte de invazia sovietică şi de războaiele care au continuat, îl ascultă pe cîntăreţul-simbol al Afganistanului Ahmad Zahir, a avut la Teheran, unde tatăl său a ajuns cu serviciul, un servitor hazar pe nume Hossein Khan pe care l-a învăţat să scrie şi să citească.

Fraza de început: „Decembrie 2001. La vârsta de 12 ani, într-o zi întunecoasă şi rece din iarna anului 1975, am devenit ceea ce sunt astăzi. Ţin minte momentul exact, cum stăteam ghemuit după un perete dărâmat, de chirpici şi fixam cu privirea aleea din apropierea golfuleţului îngheţat

Fraza de încheiere: „Alergam. Un om în toată fire, alergând alături de o ceată de copii gălăgioşi. Dar nu-mi păsa. Am alergat cu vântul în faţă şi cu un zâmbet pe buze, larg cât Valea Panjsheru-ului. Alergam

Cartea are un fir narativ la vedere, cu fapte concrete, şi un altul la subteran, la întretăierea gândului, conştiinţei şi emoţiilor.

Firul la vedere povesteşte despre un băiat de 12 ani, orfan de mamă (fostă profesoară de farsi la liceul de fete), cu un tată pe care îl adoră şi a cărui afecţiune doreşte cu disperare să o câştige.

Viaţa în Kabul, înainte de 1975, este idilică pentru copilul pashtun care trăieşte într-un cartier elevat al oraşului. Cel mai bun prieten al său şi frate de lapte este copilul hazar Hassan, cel născut de o femeie care a fugit cu circul la 2 zile după naşterea sa, fiul servitorului devotat al familiei, crescut odată cu tatăl eroului, Baba. „Ali şi Baba au crescut împreună, au fost tovarăşi de  joacă, asta până când poliomelita i-a schilodit piciorul lui Ali – exact aşa cum am crescut eu şi Hassan, o generaţie mai târziu„.

Copiii îşi petrec aproape tot timpul împreună, dar nu sunt prieteni: unul este stăpân iar celălalt servitor, unul este considerat de rasă superioară iar celălalt de rasă inferioară („babalu-nas-turtit”). Copilăria netezeşte însă astfel de asperităţi: sunt prea multe dealuri de explorat, copaci de căţărat, bazare de colindat, filme cu John Wayne de văzut, poveşti cu eroii Rostam şi Sohrab de citit, zmeiele au cozi colorate în albastru, coarda muiată în sticlă pisată iat întrecerea e amarnică: cel ce „taie” zmeiele celorlalţi câştigă. Copiii-servitori au întrecerea lor, vânatul zmeielor libere, purtate de vânt, hăt, aiurea.  Amir câştigă concursul de zmeie, Hassan vânează ultimul zmeu învins şi filmul idilic se rupe.

Ceva îngrozitor se întâmplă. În caz că v-aţi întrebat vreodată: un monstru de mai târziu a fost şi el copil odată. La fel de monstru. Firul subterna începe de aici, firul roşu ca tragedia, ce-i va trasa existenţa eroului, no matter what.

17 iulie 1973. Monarhia se năruie. În 1979 sovieticii invadează Afganistanul, pentru mulţi afgani începe pribegia, eroii nostri pashtuni fug neverosimil ascunşi într-o cisternă de benzină, urmează un popas la fel de neverosimil de o lună într-o pivniţă umedă şi mică, împreună cu alţi 30 de refugiaţi. În sfârşit, fuga în America. În Afganistan a început războiul civil, talibanii  conduc. Eroul munceşte, se îndrăgosteşte, se căsătoreşte. Moartea tatălui. Timpul sare iar, suntem în 2001, între timp războiul civil a distrus Afganistanul.

bp30

Amir îşi vede cursul vieţii modificat brusc, trecutul îl prinde din urmă, adevăruri cumplite ies la iveala, este chemat în final să salveze cât se mai poate din viaţa (altui) copil, înapoi în Afganistanul răvăşit, firele vieţilor taţilor şi fiilor se împletesc inexorabil, unii salvatori, ceilalţi laşi. Există o salvare, ea vine de la Rahim Khan, cel mai bun prieten al lui Baba, mentorul de viaţa al lui Amir, salvarea are forma unui telefon şi a unei fraze simplă: „Vino. Există o cale să redevii bun„. Şi a unei bătăi groaznice, cea pe care trebuia să o încaseze în copilărie numai că atunci s-a ascuns după un perete dărâmat.

Povestea se termină cu un zâmbet fugar ca o frunză în vânt.

Q: Madelin, care e personajul tău preferat din această carte?

A: Personajul meu favorit e Afganistanul, un loc despre care tot ce ştiam până acum era ce citisem prin ziare.

Anunțuri

One response »

  1. O recomandare interesanta, nu stiu mai nimic despre Afganistan.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: