RSS Feed

Gh.Jurgea Negrileşti – Troica amintirilor. Sub patru regi

Editura Cartea Românească 2007 – Ediţia a II-a revăzută şi adăugită

Faptul că Gh.Jurgea Negrileşti se opreşte în memoriile sale la 23 august 1944, refuzând să-şi continue relatările după aceea, a creat un sincer interes pentru carte şi o preţuire morală pentru scriitor, care a fost martor obiectiv al trecutului” (Doris Jurgea-Negrileşti)

Negrileşti e moşia pe care Alexandru cel Bun a dăruit-o unui străstrăbun al scriitorului şi păstrată generaţie de generaţie. Numele Jurgea (Jurg, de la înrudirea cu o familie nobiliară poloneză) este menţionat de Paharnicul Sion în Arhondologia Moldovei” spune scriitorul Constantin Ţoiu în prefaţa cărţii. „Pe urmă moşia lui, care avea 11 000 de hectare, s-a împărţit între opt moştenitori. Născut în 1812, bunicul a avut robi până în ‘896. Acum, în 1915, mai erau servitori bătrâni, foşti robi. La masă ne-a servit Antohi, un ţigan care, tot ascultând, a învăţat franţuzeşte„.

Gh.Jurgea Negrileşti , un „play-boy” cu real talent de prozator, admirator al lui Balzac. Pasionat de maşini şi muzică. Jucător redutabil de şah. Un norocos: are intuiţii care-i salvează viaţa de nenumărate ori: bunăoară în bombardamentele americane din 4 aprilie. Evită cu graţie munca de lefegiu (lucrează cu numele la compania de construcţii a tatălui său, aşa ajunge însă să-l cunoască personal pe Antonescu), ocoleşte până la sfârşitul războiului mobilizarea pe front (savuroasă scena când se piteşte într-un dulap la Capşa la o razie comandată de Antonescu) iar după 23 august se angajează la fabrica de Cinemascoape Băneasa (probabil că originea rusă l-a salvat de puşcăria de care au avut parte ceilalţi prieteni şi cunoscuţi, ăia care nu fugiseră ân Occident).

Singur se caracterizează aşa: „trăsneala m-a mânat în viaţă, nu ambiţia. Ea m-a ajutat să cunosc râsul şi chiar fericirea„. Apreciază oamenii interesanţi, care nu-l plictisesc. Plin de umor (povestea cu Rasputin şi ţarului, primul povesteţte cum a visat el pe Sfântul Duh cu sfaturi. „Şi cum arăta Sfântul Duh?” a vrut să ştie ţarul. „Ca o lumină pătrată, aşa” a răspuns imperturbabil Călugărul Nebun”)

Un nostalgic: „Anumite minuni, cum ar fi sarmalele lui Goldstein din Iaşi, vinul din Pâhneşti sau şocolatina de la Capşa s-au dus odată cu Primul Război Mondial„.

Din cîteva fraze iscusite, povestestind convivial, parcă la un pahar de şampanie, întâmplări din veaţa sa trecută, scriitorul reuşeşte să surprindă în back-stage o frescă a României, trăind copil primul război mondial, pelegrinând apoi prin Rusia începutului Marii Revoluţii, ajungând la maturitate deplină să trăiască civil cel de-al doilea război mondial. Autorulse opreşte fatidic la momentul începutului tăvălugului sovietic-comunist care a măturat ţara până, hăt, în 1989.

Fraza de început: „La Slănicul Moldovei, prin 1902, atunci când nimeni nu bănuia ce ascunde veacul în faşă, Nataşa, fata consulului rus din Galaţi, întâlnea pe moldoveanul Paul-Jurgea Negrileşti. A urmat o idilă, o idilă în franţuzeşte […] pe urmă o nuntă, iar la timpul cuvenit un preafrumos botez, al meu

Fraza de sfârşit: „În august, Bucureştiul nu e niciodată vesel […]. Nefiind nici un vehicul, nici o vietate, goneam cu peste o sută pe oră. Dar inutil. Orice aş fi făcut, nu mai puteam ieşi de sub acest linţoliu. Era capitala viitoarei ţări a nimănui„.

Scriitorul-povestitor creionează cu har portrete diverse.

Oameni normali: Inovici, majordomul consulatlui rus, domnişoara Florescu, iubita, brava şi răbdătoarea sa profesoara particulară de ciclu primar, Ilie vardistul, căpitanul yahtului, Firenze, Iancu Morozan, plugar fruntaş, sfătuitorul moşieresei Elena de la Grădineşti, Costică Pristavu, un gospodar de la Negrileşti, apoi inginerul Prager, Max Auschit, cel mai bogat om din România, colonelul Borneanu (protejatul lui tanti Paparudis, zâna câştigurilor la poker), Tache Morozan, răzeş cu hrisov domnesc,vienezul Aloisius, şeful personalului cafenelei Corso, arhitectul Alecu Zaharia, protejatul duduii Elena Lupescu, Costache Flondor baron bucovinean şi perfect K.u.K vienez, Aurică, barmanul de la Athenee Palace, Michel Sturza, cel care prin bărbaţi coboară direct din domnitorul Mihai Sturza iar prin femei printr-o cascadă de dame şi bucătărese, Bragadirii, urmaşii lui Miron Buză-Ruptă (proprietar de alambic de pe la 1848).

Amiralul Vessiolkin, fiul natural al ţarului Alexandru al III-lea al Rusiei.

Conu Cocriţă, boier de neam dar scuturat de vremuri.

Poklewski, delegatul ţarului la Bucureşti, povestindu-l pe Rasputin.

Mircea Lecca, omul care ştia absolut tot ce s-a întâmplat şi o să se întâmple în Bucureşti.

Oamenii politici: Marghiloman, Ionel Brătianu,  George şi Helene Brătianu, Corneliu Zelea Codreanu, Ion şi Ică Antonescu, Armand Călinescu, Guţă Tătărăscu („dulăul” regelui Carol al II-lea).

Oamenii Palatului: Ernest Urdăreanu, Puiu Dumitrescu, Gavrilă Marinescu. Pamfil Şeicaru, ziaristul „etajul şi şantajul”, cel care spune de faţă cu scriitorul: „Frazele abstracte, emise de Ministerul nostru de interne, şi mai ales de ‘deştepţii’ noştri consacraţi, îmi amintesc întotdeauna de ţigăncile care, cerşind pe strada, mestecă bucata înainte de a o pune în gura pruncului. Majoritatea intelectualilor sunt incapabili de a digera o idee dacă n-a fost mestecată în prealabil de cel pe care îi cred ei „o valoare consacrată„. Un ironic: „N-are nici o importanţă că Nicolae al II-lea era un cretin habotnic, că Franz Joseph al Austriei era complet ramolit, iar Wilhelm al II-lea un megaloman imbecil, războiul din 1914 tot izbucnea. Aşa cerea Fatalitatea Istorică„. Un vizionar: „Din ceaţa viitorului, ca să vă răspund în acelaşi stil, se ridică o umbră uriaşă, înspăimântătoare, a lui Stalin, a marelui câştigător.  Churchill e groparul Imperiului Britanic. Printr-o împletire diabolică a împrejurărilor, el vede – şi aici e drama lui – cum a ajuns complicele lui Hitler în ridicarea Imperiului sovietic„.

Duiliu Zamfirescu, scriitorul cu care copilul Georgică a învăţat limba română pe yachtul Carolus Primus al bunicului său, consulul rus.

Paul Morand, ambasadorul Franţei în România, un om cult, deştept şi înainte-văzător. „Ziarist, globe-trotter, nuvelist din cei mai buni, foarte inteligent, de o vasta cultură

Două portrete ies în evidenţă, se vede de departe cât de dragi i-au fost protagoniştii:

Păstorel Teodoreanu „sclipitor şi uimitor” Sunt atâţia rataţi, imbecili, care de la „jongleriile” verbale s-au mângâiat cu gândul că Păstorel era doar un scamator al cuvântului” spune Jurgea-Negrileşti. Păstorel cel lăudat până şi de conu Mihai Sadoveanu (cel care, în paranteză fie spus, a cerut bani de la Ministerul de Interne pentru o revistă şi a beut banii la Paris) ca fiind „un mare talent. Unde pune o slovă rămâne ca şi cioplită în piatră„. ”

Ion Vinea, Bebe pentru apropiaţi, misterios, singuratec, sobru, elegant, extrem de „interesant”. Directorul ziarului Facla, poet şi jucător de şah. Băutor de cafea amestec de Marang-agib cu bob uriaş şi Ceylon, cafea demnă de Montecarlo şi Cairo. Iubitor de Sulina „paradisul pierdut”. Om de stânga dar care refuză politicos avansurile regelui Carol al II-lea de a participa la dejunurile lui Ostrovski, ambasadorul Sovietelor la Bucureştii anului 1938.

Rusia anului 1917, Rusia cizmarului Gorohă”, cel care „repară cinstit”, vine de pe front cu două decoraţii Crucea Sfântului Gheorghe, bea spirt curat de frecţii şi apare la un moment dat „ţanţoş, îmbrăcat civil, cu o şapcă înaltă cu o stea de tinichea în frunte. Purta cizmele ofiţerului de Stat Major din tren, dar fără pinteni. Peste scurta din blană scumpă avea o centură cu un pistol. – La Comitet, ne-a spus el pe un ton protector...”. Rusia cea fostă sfântă: „Pretudindeni numai razgavor (vorbărie) şi iar razgavor. Aşa era în toată sfânta Rusie. Pentru că pe atunci Rusia era încp „sfântă”. Mai avea vreo trei-patru luni până să îi treacă„.

Bucureştiul bombardamentelor aliate din aprilie 1944: distrugerea Parcului Filipescu, incendierea hotelului Splendid şi a cârciumii Floarea Soarelui (construită de Patronajul doamnei Maria Antonescu în întregime din lemn). Scenele groazei: tramvaiul plin de oameni morţi din cauza schijelor, Gara de Nord devenită groapă comună pentru mii de refugiaţi, piciorul rămas fără stăpân din Piaţa Buzeşti.

Portretele celor patru:

Un ofiţer bătrân, care venea spre noi. Îmbrăcat în negru, purta un chipiu de doc şi o singură decoraţie la gât. Având o colecţie de timbre, l-am recunsocut imediat. Era Regele Carol I, care-şi făcea plimbarea cotidiană„. Cineva spunea: „România nu se va putea sustrage de la obligaţiile tratatului cu Puterile Centrale, cu atât mai mult cu cât Carol I era ferm decis să respecte clauzele alianţei. – E, înainte de toate, un Hohenzollern„.

afabilitatea, toleranţa regelui Ferdinand. … Carol al II-lea era detestat de valeţii şi bucătarii Palatului, în timp ce Ferdinand şi Maria erau veneraţi„. „Regele Ferdinand era, fără îndoială, un gentleman. Poate şi Regina Maria. Deşi ea era prea ahtiată de „show-off” pentru a fi o Lady adevărată„. „Împăraţi, regi, eroi, Ferdinand reprezenta minunat această lume. Era de o indiferenţă senină, aristocratică. Faţă de nevastă, faţă de putere, de politică

De la Ferdinand Rex, Carol moştenise gustul coniacului Chateau-Pollet, al şampaniei Lanson, al havanelor Villar y Villar Claro şi al femeilor împlinite la trup. Carol se interesa de toate. Cita din Bilete de Papagal ale lui Arghezi, cunoştea şi aprecia vinul de Pâhneşti. Îl adora pe Caragiale (zicea: fără el nu-l ghiceam pe Caţavencu!). Era un poliglot: vorbea perfect germana, engleza, franceza, româna. „Is he really a gentleman?” întreabă ataşatul militar britanic pe ziaristul Duranty. „Certainly not, Sir”, răspunde acesta. „E omul modern care n-are nimic sfânt. Nu ţine seama de legi, de convenţii, reguli şi alte ‘fetişuri’ care paralizează un gentleman”. „Pe Carol al II-lea îl interesa totul: coniacul, femeile, banii, intrigile şi implicit politica. Citise enorm. Citise şi reţinuse pe Rabelais, Eschil, Machiavelli şi scriitori români. Avea personalitate şi privirea albastră, fermecătoare, a Romanovilor. Dacă nu era atât de laş, putea fi comparat cu un condotier italian”

În pocherul dramatic jucat de Palat împotriva lui Hitler, regia cacealmalei era a lui Stârcea, a lui Niculescu-Buzeşti şi a lui Pogoneanu. Acesta, modest, rezervat şi cu o vastă cultură, era cel mai apreciat de Regele Mihai, care fusese înscăunat după abdicarea tatălui său„. „Michel (Mihai I) e foarte tăcut, calm, sobru. Nu e preocupat de acel show-off al tatălui său„. „România avea, în sfârşit, un rege constituţional, un rege care domneşte dar nu guvernează”. „Regele e mai mult decât pare„, spune Morand. „El este speranţa, colacul de salvare când regimul lui Antonescu…” „- Ce caută cavaleria română în Caucaz? l-a întrebat regele Mihai pe mareşalul Antonescu. „- Victoria, Sire„. „- Victoria? Victoria lui Hitler, în nici un caz a noastră

Si românii, prin glasul celor evocaţi de scriitor, ruţi, americani sau germani:

Am venit în România cu 16.000 de jandarmi şi plec cu 16.000 de bandiţi” (Mackensen)

un colonel neamţ îmi spunea că are cea mai mare admiraţie pentru soldatul român, dar nu şi pentru ofiţeri. – Dacă italienii se luptau ca românii, noi astăzi eram în India

în 1935, Bucureştiul trece drept capitala cu cele mai frumoase femei din Europa

România (n.m. la 1915) e ca o grădină. Femeile sunt minunate, vinul la fel, românii sunt veseli li blânzi

Din păcate, în acel 10 mai atât de însorit, aliatele apropiate, Polonia, Cehoslovacia, erau topite, înghiţite. Acum, România era împresurată numai de duşmani. Ca nişte hiene pândeau ţara noastră, gata să se sfâşie… Iar românii? Românii erau ca pasagerii e pe transatlanticul Titanic. Petreceau, dansau, râdeau, inconştienţi de ce se pregătea”

Gustul cu care am rămas la finalul cărţii? Amar.

Nimic nu s-a schimbat fundamental în caracterul românilor. Interbelicul luminos e doar un mit. Aceleaşi şantaje, aranjamente politice, învârteli, şpăgi mici, mari sau enorme, aranjamente de culise, micism şi mahalagism, bârfe, şmenuri, şuşanele. Până şi câinii comunitari ai Bucureştiului erau aceeaşi („e alarmă! n-ai vazut câinii pe câmp?”)

PS

O recenzie cultă.

Un fragment din carte.

O recenzie care corectează nişte erori de date istorice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: