RSS Feed

Andrei Makine – Cartea scurtelor iubiri eterne

Editura Polirom 2011

Traducere din limba franceză de Dan Radu Stănescu

8 povestiri de sine stătătoare, scrise la persoana I.

Lumea nu e salvată de eroi, lumea nu e salvată de sacrificii exemplare, lumea nu e salvată de filozofii adânci, lumea nu e salvată prin spiritualizare înălţătoare sau abnegaţie generoasă.

Lumea e salvată pur şi simplu prin clipele care o alcătuiesc, nici măcar ale aimportante, după judecata majorităţii.

Deci clipele alea mici, în care frumuseţea persistă în timp, ca fluturii prinşi in casete de chihlimbar transparent. Frumuseţe efemeră şi iubire sublimată.

Poveştile curg, se întâmplă într-o Uniune Sovietică care a călcat în picioare Rusia, oamenii au destine obişnuite: un revoluţionr de meserie, orfanii dintr-un orfelinat, un apparatchik care l-a cunoscut pe Lenin, adolescenţi care se iubesc în mare pentru că pe vremea comunismului până şi iubirea e subversivă, un cuplu de bătrâni albi care nu urăsc culoarea roşie, un tânăr invalid rănit de minele explodate din timpul războiului, o fată necunoscută, o Leonoră, o Kira, un poet.

Scrisul lui Makine e ca un dans.

Povestirea preferată: Amanţii în bătaia unui vânt nocturn.

Tinerii ruşi, la vârsta iubirilor carnale, în tabără la un Costineşti de pe partea cealaltă a Mării Negre. Se iubesc prin cotloane sau promiscuu, în camere comune, pentru că Partidul Comunist vrea să controleze şi sentimente, nu numai minţi. Utopia Occidentului înseamnă pur şi simplu posibilitatea simplă de a închiria o cameră la hotel fără acte de identitate, ca în filmul francez aplaudat la scenă deschisă la cinema-ul ales ca distracţie tot pentru complicitatea întunericului din ultimele rânduri. Un cuplu de bătrâni supravieţuitori ai gulagului, neemigraţi în America, precum marea majoritate a „ruşilor albi”, ajunţi chelneri stilaţi sau portari culţi pe Coasta de Azur sau prin America, aiurea. Doi bătrâni care nu au a arăta restului lumii decât tandreţea lor infinită, fără ură pentru „omul nou” needucat, fără ură pe un Brejnev care tronează la începutul poveştii pe panouri imense iar la sfârşitu poveţtii, decrepit, într-un balansoar, într-un muzeu al figurilor de ceară alcătuit după perestroika.

later edit

Un interviu cu Andrei Makine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: